Ceea ce caracterizeaza astazi INCDIE ICPE-CA este atentia acordata cercetarii fundamentale si aplicative si dezvoltarii, cu un accent special pus pe cercetarea si caracterizarea de materiale, motorul dezvoltarii durabile a societatii.
INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.
Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania, cat si in Europa. Activitatea de cercetare desfasurata promoveaza dezvoltarea economica a societatii si conduce la bunastarea sociala, in compatibilitate cu mediul inconjurator.
Domeniile de cercetare abordate de institut sunt orientate pe directii distincte, astfel: materiale avansate (materiale si compozite functionale, multifunctionale, cristaline si nanostructurate), surse noi de energie (energie eoliana, solara, pile de combustie, stocare de hidrogen; conversie, economisire si recuperare), tehnologii si sisteme microelectromecanice.
Si in acest an, in perioada 5-9 octombrie 2011, in cadrul Complexului Expozitional ROMEXPO s-a desfasurat editia 2011 Inventika si Salonul Cercetarii.
Cu aceasta ocazie, valoarea produselor si inventiilor Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA a fost evidentiata prin obtinerea a numeroase premii si medalii.
Inventika 2011, formata dintr-un juriu international, a premiat ICPE-CA cu 3 medalii de aur si 4 de argint. Inventiile institutului care s-au bucurat de aprecierea juriului au fost Conductor electric aerian cu autoprotectie la depunerile de chiciura/gheata, Bioreactor pentru generare de energie din surse alternative, Microfire metalice pentru tesaturi de ecranare electromagnetica, Procedeu de obtinere a materialelor stocatoare de hidrogen, Procedeu de obtinere a materialelor cu memorie a formei de tipul compus intermetalic Ni-Ti aliat, Modul de desalinizare capacitiv, Transformator cu agent de racire nanofluid magnetic.
Prin oferta de produse si servicii proprii, aplicabile in economie, si prin accentul pe care institutul il acorda dezvoltarii inovatiei tehnologice pentru beneficiari, ICPE-CA creste constant competitivitatea acestora atat in Romania, cat si in Europa.
Gradul de noutate al proiectelor realizate de ICPE-CA rezulta din beneficiile pe care acestea le-au adus in domeniul cercetarii-dezvoltarii, dar si la nivelul economiei sociale, prin suplinirea unor nevoi reale.
Prin intermediul acestor realizari, ICPE-CA isi atinge obiectivele strategice, dezvoltand, in domeniul ingineriei electrice, progresul bazat pe cunoastere.


























