newsletter rss
HotNews.ro

webReleaase: Proiecte inovative ICPE-CA, premiate de AGIR


PDF Print
A | a
E-mail
de icpeca | Joi, 15 septembrie 2011, 14:36 webReleases | Stiinta/Cercetare

Ieri, 14 septembrie 2011, la sediul AGIR din Bucuresti, s-a desfasurat festivitatea de decernare a Premiilor AGIR pentru anul 2010.

In acest cadru, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA a obtinut doua premii pentru proiectele "Materiale polimerice de inalta stabilitate pentru fabricarea produselor de etansare utilizate in centralele nuclearo-electrice", respectiv "Instalatie de biogaz pentru gospodarii individuale".

Gradul de noutate al proiectelor realizate de ICPE-CA rezulta din beneficiile pe care acestea le-au adus in domeniul cercetarii-dezvoltarii, dar si la nivelul economiei sociale, prin suplinirea unor nevoi reale, ambele proiecte fiind deja implementate in economie.

In cazul materialelor polimerice, nevoia dezvoltarii a venit din utilizarea lor in energetica nucleara pentru fabricarea de izolatii electrice, amortizoare de vibratii, membrane separatoare pentru circuitele de racire, diverse garnituri de etansare pentru delimitarea zonelor cu risc de contaminare sau pentru agregatele generatoare de energie termica si electrica.  Avand in vedere ca aceste materialele sunt supuse degradarii si limitarii drastice a timpului de utilizare din cauza caldurii, oxigenului, energiei radiatiilor si actiunilor directe ale solicitarilor mecanice, termice si chimice, s-a pus problema securitatii si mentinerii constante a calitatii lor nominale.

In acest context, solutia dezvoltata de ICPE-CA se refera la introducerea in compozitia produselor, inca din etapa de fabricatie, a unor aditivi eficienti, antioxidanti specifici, care sa blocheze pe un interval de timp cat mai lung procesul de imbatranire oxidativa. Concret, acesti compusi de stabilizare vor intarzia deprecierea materialului, ceea ce va conduce la o perioada de garantie mai lunga, in functie de eficienta de stabilizare.

In ceea ce priveste instalatia de biogaz, aceasta a fost gandita pentru tratarea si valorificarea energetica a deseurilor biodegradabile, prezente in gospodariile din mediul rural, in vederea producerii de biogaz  si fertilizant ecologic, pentru imbunatatirea calitatii mediului. Instalatia, pe langa beneficiile amintite, reduce dependenta omului de resursele naturale, aflate din ce in ce mai mult intr-un proces de diminuare.

Cu certitudine, realizarile ICPE-CA conduc catre atingerea obiectivelor strategice impuse de misiunea institutului, si anume dezvoltarea, in domeniul ingineriei electrice, a progresului bazat pe cunoastere.

ICPE-Cercetari Avansate este un institut national ce desfasoara activitati de traditie, recunoscute in domeniul ingineriei electrice. Detinand o importanta baza stiintifica in domeniu, INCDIE ICPE-CA ocupa o pozitie nationala semnificativa, situandu-se printre cele mai active si performante unitati de cercetare.

Ceea ce caracterizeaza astazi INCDIE ICPE-CA este atentia acordata cercetarii fundamentale si aplicative si dezvoltarii, cu un accent special pus pe cercetarea si caracterizarea de materiale, motorul dezvoltarii durabile a societatii.

INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde  cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.

Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania, cat si in Europa. Activitatea de cercetare desfasurata promoveaza dezvoltarea economica a societatii si conduce la bunastarea sociala, in compatibilitate cu mediul inconjurator.

 Citeste mai multe despre     |   |   |   | 
  



344 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by
Cookie Settings