Duminica, 7 martie incepand cu ora 21:00, artista britanica Lu Cozma invita iubitorii de alternativ acustic in Green Hours, pentru a sarbatori impreuna Ziua Mamei. Artista, care locuieste de doi ani in Romania impreuna cu familia, s-a adaptat cu succes la scena muzicala romaneasca, precum si vietii de aici. Lu va sarbatori Ziua Mamei impreuna cu publicul din Romania, decalajul de aproape o saptamana fata de sarbatorirea acestei zile in Anglia nefiind o problema pentru ea.
Concertul isi propune sa familiarizeze publicul roman cu o voce puternica, dar sensibila, o artista capabila sa transmita publicului sau trairi emotionante din viata de zi cu zi. Legatura dintre ea si public este una sincera, frumoasa, capabila sa taie rasuflarea oricui. Cel care o ajuta sa transmita publicului emotia sa, chitaristul Sorin Romanescu, este, asa cum ne spune chiar ea, “un muzician incisiv, hotarat si extrem de talentat. Vine intotdeauna cu idei bune. Atunci cand doi artisti impart scena asa de natural ca noi si se pun in valoare unul pe celalalt, atunci se intampla lucruri uimitoare”. Concertul de duminica pregateste de asemenea lansarea albumului “RED” in Romania, eveniment preconizat pentru luna aprilie.
Artista a inceput din luna februarie o colaborare pe termen lung cu Organizatia World Vision Romania. Astfel, cumparand albumul "RED”, puteti contribui alaturi de Lu la perpetuarea datinilor romanesti preluate de copii de la bunicii si parintii lor pentru a le transmite mai departe catre marele public. Albumul “RED” al artistei britanice Lu Cozma este disponibil pe site-ul proiectului de voluntariat www.CharityGift.ro, primul magazin online in care toate produsele contin o donatie, fara adaosuri de pret. Fondurile obtinute din vânzarea albumului vor fi folosite 100% pentru realizarea CD-ului „Cantecele Baraganului” in interpretarea grupului de copii „Colinda”. Donatia de 100% a sumei obtinute din comercializarea CD-ului artistei pe www.CharityGift.ro reprezinta prima etapa a colaborarii artistei cu Organizatia World Vision Romania.
Artista Lu Cozma a inceput sa cante de la varsta de 11 ani folk englez si irlandez. Albumul RED a fost deja lansat in Anglia in colaborare cu bunul sau prieten Steve Askew, cunoscut producator si chitarist international. Piesele compuse de Lu si Steve Askew au fost bine primite de publicul britanic, in cadrul turneului de promovare a albumului, dar si de catre presa de specialitate, care a caracterizat albumul ca unul “puternic si enigmatic. Vocale puternice, dar linistite, pline de sentimente profunde. Un album pe care trebuie sa il aveti”. (Blackrose Radio, Birmingham, UK – albumul de debut al lui Lu, RED).
Muzica interpretata de Lu are influente puternice din zona pop, amintind de emblematicii T - Rex, Joy Division sau de vizionarii Buzzcocks. Din zona folk – rock se resimt influentele lui Martin Rushent, ale lui Hazel O’Connor si ale legendarului producator al lui Elton John, Gus Dudgeon. Artista, care transmite caldura si sensibilitatea lui Suzanne Vega, spiritul rock al lui PJ Harvey si aminteste de talentul vocal al lui Annie Lennox, marturiseste ca nu cauta sa creeze o nisa si nici sa se incadreze intr-una. “Pur si simplu fac ceea ce mi se potriveste. Intotdeauna am crezut ca aceasta atitudine aduce cu sine comunicarea adevarata, sincera, fara bariere intre artist si publicul sau. Consider ca asta e cel mai important in muzica”.
Artista, comparata de presa din Anglia cu printesa Galadriel din trilogia “Stapanul Inelelor”, traieste in Romania de doi ani. Ea a putut fi admirata anul trecut pe scena de la Art Jazz Club sau in cadrul concertului de lansare a albumului “A Kind of Alchemy” al baietilor de la byron. Lu apare pe noul album, in calitate de invitat. Cantareata s-a implicat la sfarsitul anului trecut si in proiectul de voluntariat 100% CharityGift.ro, dedicat responsabilizarii individuale si sociale, care functioneaza ca un magazin online, in cadrul caruia fiecare produs contine o donatie. Lu a sustinut cauzele promovate de CharityGift, cantand in cadrul concertului aniversar caritabil CharityGift de 1 an, care a avut loc in noiembrie anul trecut in Clubul Fabrica. De altfel, nu este prima oara cand Lu intra in contact cu lumea caritabila. Ea a venit pentru prima data in Romania in 1992, cand organizatia caritabila britanica pentru care lucra a trimis-o in misiune la un orfelinat din Vaslui. Experienta tulburatoare si emotionanta traita acolo a determinat-o sa aiba alta perspectiva asupra vietii.
Despre Lu Cozma
* Artista britanica, traieste de 2 ani in Romania.
* A lansat in Anglia albumul “RED”, in colaborare cu Steve Askew, cunoscut producator si chitarist international si fost membru al trupei britanice de succes Kajagoogoo.
* Pregateste lansarea albumului “RED” in Romania, pentru luna aprilie a acestui an.
Paginile oficiale ale artistei
www.lucozma.com
www.lucozma.blogspot.com
www.myspace.com/cozmalu
http://www.facebook.com/lu.cozma
http://twitter.com/LuCozma
Despre Organizatia World Vision Romania
World Vision Romania este o organizatie crestina, care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy. Organizatia noastra este concentrata asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirati de valori crestine, lucram cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen.
www.worldvision.ro
Despre grupul folcloric de copii „Colinda”
Grupul de copii “Colinda”, din comuna Jilavele, judetul Ialomita a participat la numeroase concursuri, festivaluri, emisiune televizata. Premiile obtinute au reusit sa dea aripi copiilor din acest gup folcloric si i-au facut pe acestia sa-si doreasca sa transmita cat mai multor iubitori de folclor dragostea pentru arta populara – cantece populare, dansuri, datini si obiceiuri.
Despre CharityGift.ro
CharityGift.ro este un proiect de voluntariat 100%, dedicat responsabilizarii individuale si sociale, care functioneaza ca un magazin online, o platforma pentru expunerea de produse din partea furnizorilor care astfel se angajeaza sa directioneze, partial sau in totalitate, contravaloarea acelor produse unor cauze sociale pe care aleg sa le sustina. Astfel, CharityGift.ro este menit sa ofere ajutorul financiar atat de necesar cauzelor umanitare si in acelasi timp sa acorde tuturor oamenilor posibilitatea de a-si exprima bunatatea mereu, nu doar in situatii extreme sau in preajma Sarbatorilor.
www.CharityGift.ro
Contact
Martha Botezatu
PR Officer
Media Image Factory
0722.34.86.66
martha.botezatu[at]imagefactory.ro
www.imagefactory.ro

























