newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: Sf. Valentin + Dragobete = Dragolentin


PDF Print
A | a
E-mail
de Redactie | Marţi, 9 februarie 2010, 19:24 webReleases | Showbiz

afis Dragolentin | Foto: CCSB
Se apropie 14 februarie, o zi cand toata planeta vorbeste despre dragoste. Tot despre dragoste graieste 24 februarie. Sunt zile pe care le petreci impreuna cu persoana iubita. Noi i-am spus “Dragolentin”. De “Dragolentin” te invitam sa iti iei perechea si sa vii in perioada 14-24 februarie la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti unde v-am pregatit... aveti ocazia sa descoperiti singuri.

PROGRAM DE DRAGOLENTIN - 14 – 24 februarie 2010  la CCS Bucuresti

Duminica 14 februarie| ora 20:00 | II...de la VH2

De „Dragolentin” vom vorbi „DESPRE IUBIRE” – concert live cu VH2 la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, sala amfiteatru, etaj II; VH2 - un grup de prieteni care canta pentru prieteni. Veniti sa ascultati Trece Vremea, Daca n-ai iubi dar si cateva cantece de pe albumul „II... de la VH2” !

Intrarea : pe usa… !!


Luni 15 februarie| ora 19:00

in sala Pod; de „Dragolentin va facem o „Invitatie la vals” texte din lirica romaneasca de dragoste un spectacol de Teatrul Studentesc PODUL  sala Pod ( etaj IV) din CCS Bucuresti

Intrarea este libera.
 

Marti 16 februarie |ora 20:00

Trupa Noua prezinta: „Inglorious Acters” -un show de improvizatie long form de Radu Dragomirescu. Cu: Thomas Ciocsinescu, Andreea Constantin, Bianca Cristea, Marius Miron, Karina Nagy, Mihai Nita, Ana Pasti, Alina Stefan, Cristian Tataru

La pian: Stefan Oprea

Forma lunga de improvizatie (a aparut la inceputul anilor 80 in Chicago la ImprovOlympic si sta la baza comediei moderne americane)  este un "meta-joc"  unde toate joculetele, scenele si monoloagele se intrepatrund pentru a spune o singura poveste. Forma lunga este de fapt o piesa improvizata. Cateodata poate fi o poveste cu inceput, cuprins si sfarsit, iar alteori este o serie de scene legate tematic. In oricare din cazuri forma lunga este jucata pe scena de improvizatori, care la inceputul spectacolului nu stiu care va fi finalul povestii sau cum va arata colajul de scene. 

In urma unei sugestii date de spectatori, actorii  creeaza si interpreteaza personaje, se distribuie practic in roluri pe care, poate, in alte conditii, ar fi asteptat o viata sa vina un regizor sau scenarist sa i le propuna.

Tot spectacolul se construieste de la 0 in fata publicului, caruia, uneori, ii vine greu sa creada ca  nimic nu e regizat,  scris sau repetat . Aceasta perceptie a publicului   reprezinta, de fapt, cel mai mare compliment pentru un improvizator.

Trupa Noua, condusa de regizorul Radu Dragomirescu, este singura trupa din Romania, care practica aceasta forma de improvizatie. 

Va invitam sa luati parte la un spectacol viu, antrenant, interactiv – divertisment de cea mai buna calitate. Un spectacol care se adapteaza, in functie de spatiu, la o varianta comprimata ca timp si numar de actori participanti.(Trupa Noua) 

Loc: sala Oldschool (etaj II) din incinta CCS Bucuresti

Intrarea este libera.


Joi 18 februarie|ora 18:00 | lansare de album „Iedera” - Victor Socaciu

“Sunt omul cu o chitara / Sunt omul care v-aduna / Sa facem cu-n cantec / Un pic viata mai buna!”

Asa cum ne-a spus in decembrie, la “Om bun”, Victor Socaciu a terminat inca un album, care va fi lansat in luna februarie. Albumul se numeste IEDERA si contine 12 piese, el fiind dedicat parintilor micutei Bogi, care au gasit puterea, dincolo de durere, sa daruiasca o sansa altor oameni aflati in suferinta.

Joi 18 februarie 2010 de la ora 18:00 la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti va invitam asadar la recital Victor Socaciu si Biroul executiv cu melodii de pe noul album “Iedera”.

Invitati: Mircea Vintila si George Nicolescu, cu participarea extraordinara a actritei Maria Ploae. (http://victorsocaciu.wordpress.com)

E  “Dragolentin”  si va asteptam in sala amfiteatru, etaj II din incinta CCS Bucuresti

Intrarea este libera.


Vineri 19 februarie |ora 19:30 | Truverii in concert

DE DRAGOSTE SI CELE SFINTE concert live cu Grupul de Muzica Medievala si Traditionala TRUVERII (http://truverii.blogspot.com)

Despre Truverii:

TRUVERII - grup de muzica medievala si traditionala ce prezinta publicului roman muzica veche europeana mai putin cunoscuta acestuia.
Concertele transmit bucuria muzicala de odinioara, dar urmaresc si o linie educationala a cunoasterii culturale.

Ceea ce fac TRUVERII este o recuperare si redescoperire a diversitatii culturale in cadrul identitatii spirituale europene.
Muzica lor se adreseaza tuturor oamenilor de la copil la batran indiferent de nationalitate sau conditii sociale.

Aparuta in 2002 ca o trupa din cadrul Companiei de Arta STUDIO 24, din programul Curtea Comediantilor, conceptul actualului grup TRUVERII  dateaza din 1992 de la prima editie a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara. La vremea aceea publicul roman avea ocazia sa intalneasca fie la Sighisoara, fie la Peles sau Sibiu pe promotorii Festivalului amintit (Mihai Serghei Todor si Gabriel Apostol avandu-i alaturi pe componentii de atunci ai STUDIO 24) cantand pe strazi, spunand poezii ale trubadurilor, dansand si jucand, aducand un aer aparte timpului contemporan care tocmai respira in libertate.

Truverii se desprind ca trupa independenta in 2003. De atunci componenta s-a tot schimbat.

Conducatorul trupei este regizorul Mihai Serghei Todor (http://truverii.blogspot.com)

Componenta actuala:

Mihai Serghei Todor (2002) – instrumente de suflat, percutii, voce, conducatorul trupei
Carmen Maruntelu (2002) – voce, percutii
Alexandra Stoenescu (2006) – voce, chitara, percutii
Sandra Ana Gaitan (2006) – voce, percutii
Irina Macovei (noiembrie 2007)– vioara, voce, percutii 
Gabriel Balasa (mai 2009) - percutii

Instrumente folosite:

Instrumente de suflat : flaut vertical (sopran, alto, tenor), caval, ocarina, fluier, talf, fluier cimpoi, tutora
Instrumente cu corzi : chitara, vioara, mandolina
Percutii : tamburine, tamora, toba, daf, djambeuri, darbuka, castaniete, castanele, fusinele, trianglu, clopotei, dublu ton, bete, bongosuri, aduf, toaca, clopote, cabasa, ocean drums
Instrumente traditionale : vioara saracului, arborele ploii, scoici, dramba

Loc: sala Pod ( etaj IV) din incinta CCS Bucuresti

Intrarea este libera.


Sambata 20 februarie|ora 19:00 | L O V E. Compania Nationala de Teatru (CNT) ArCa LuI nOe (www.arcaluinoe.org) prezinta spectacolul:

L O V E dupa ”Zapezile de altadata” de Dumitru Solomon, o comedie romantica  in regia lui Alexandru Robert NAGY. Cu: Alexandru Nagy, Raluca Balaci, Cosmin Bebu,Victor Tapeanu, Ana Maria Florica si Nicholas Catianis

Scenografia: Sabina Pavel
Sunet: Nicholas Catianis
Lumini: Ionut Niculae
durata cca: 1h si 10m

Distributia:

EL la 15 ani - VICTOR TAPEANU
EL la 35 ani - ALEXANDRU NAGY
EA la 15 ani - ANA MARIA FLORICA
EA la 35 ani - RALUCA IOANA BALACI
STATUIA - COSMIN BEBU VIJIANU
MAMA / VECINUL - NICHOLAS CATIANIS

Cea mai recenta  productie a Companiei, LOVE este o adaptare a piesei ”Zapezile de altadata” de Dumitru Solomon. Spectacolul prezinta povestea de dragoste a unui cuplu la 15 si la 35 de ani sub forma unei calatorii in timp care este oferita de statuia din parc – personaj care reprezinta istoria cumulata a tuturor poveștilor de dragoste – statuia incearca sa-i faca pe tinerii indragostiți sa deschida ochii si sa inteleaga ca dragostea adevarata nu exista si nu rezista in timp. Veti fi alaturi de cei doi indragostiti ”el” si ”ea” in lupta lor de a demonstra contrariul. Daca vor reusi sau nu, ramine sa decoperiti impreuna cu ei. (www.arcaluinoe.org)

Loc: sala Oldschool (etaj II) din incinta CCS Bucuresti

Intrarea este libera.
 

Luni 22 februarie | ora 16:00 | Feminin si Masculin

In cadrul Festivalului Dragolentin ce se va desfasura intre 14-24 februarie, ta invitam la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti LUNI 22 februarie, orele 16.00 - 18.00, in sala CEnF (parter) pentru a participa la Seminarul "Feminin si Masculin".  

Va avea loc o dezbatere pe tema "intalnirile online versus intalnirile fata in fata", proiectie de film, prezentare de informatii si o sesiune de intrebari si raspunsuri privind : 
- Folosirea corecta a mijloacelor de contraceptie (prezervativ, pastile etc) ;
- Constientizare asupra sanatatii sanului ;
- Prevenirea afectiunilor cu transmitere sexuala. 

Partener : Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala. 

Inscrierile se fac prin email trimitand un mesaj cu Subiectul : SECS la adresa iuliana.dobre@ccs.ro.


Luni 22 februarie|ora 19:00|Barfe

De „Dragolentin” O piesa care despre dragoste graieste, dar‚  mai altfel.

„Barfe, Barfe, Barfe” de Alexandra Morariu si George Buzoianu

Distributie: Raluca Caragioiu, Alexandra Morariu, Vladimir Albu, Eduard Haris, Mihai Muntenita

Regia: Catalin Naum

„A barfi e omeneste pretutindeni, dar mai ales atat de romanesc se manifesta: sporovaiala pana la impilare si taierea propriei craci de sub picioare. Viva Caragiale!” (autorii piesei).

Loc in sala POD (etaj IV) din CCS Bucuresti

Intrarea este libera.


Miercuri 24 februarie 2010, ora 19:00

Datini si obiceiuri romanesti, spectacol  folcloric cu Ansamblurile Folclorice “Doina”  si “Doinita” de la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti. 

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sarbatorit pe 24 februarie. Sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine's Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Probabil ca 24 februarie insemna pentru omul arhaic inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.

Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat si un navalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" in aceasta zi.

In aceasta zi satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala : Dragobetele saruta fetele. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. In sudul Romaniei (Mehedinti), fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. (preluare de pe www.wikipedia.com)

Despre Ansamblul folcloric „Doina”:

De la fondarea ansamblului in 1963, multe generatii de tineri talentati si-au dezvoltat aici calitatile artistice si au fost mesagerii culturii romanesti in lumea intreaga. In prezent peste 80% din membri sunt studenti cu varste cuprinse intre 19 si 30 de ani, instructorul-coregraf al ansamblului folcloric DOINA este Mihai Dobre. iar activitatea curenta este coordonata de  Gheorghe Leasa si Iuliana Dobre.

Pentru anii ‘60 organizarea primului Ansamblu de Artisti Amatori din tara a fost un eveniment deosebit. Apoi, in celebre festivaluri nationale si internationale, studentii cucereau premii dupa premii.

Marea varietate a programului artistic este dublata de costume: pentru fiecare dans exista un costum specific regiunii respective.

Profesionalismul si calitatile umane ale membrilor ansamblului au fost de fiecare data la un inalt nivel, fapt reflectat de numeroasele aprecieri ale organizatorilor straini si de prestigioasele premii obtinute in cei peste 47 de ani de activitate.

Ansamblul folcloric”Doinita”

Este pepiniera ansambluilui folcloric “Doina” fiind alcatuit din tineri cu varste cuprinse intre 16 si 19 ani.

Loc: sala amfiteatru(etaj II) din incinta CCS Bucuresti

Intrarea este libera

14 - 24 feb 2010 - Expozitie de fotografie realizata de membri ai clubului de fotografie si de participantii la cursul de fotografie din CCS Bucuresti

Urmareste site-ul www.ccs.ro si pagina noastra de facebook si petrece cu persoana iubita de “Dragolentin” la CCS Bucuresti!

Parteneri media; www.radiobucuresti.ro, www.24fun.ro, www.port.ro


Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti (CCS Bucuresti)
Calea Plevnei 61
cultural@ccs.ro
T: 021 315 40 55; 021 315 25 42
www.ccs.ro 

 Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 
  


551 vizualizari



WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
hosted by
powered by
developed by