APCS nu se limiteaza la a-si manifesta dezacordul si, prin vocea presedintelui, a contactat factorii de decizie a celor doua companii.
"Avand in vedere cele intamplate cu agentul nostru si in urma discutiei telefonice purtate cu dl. Baciu, va asigur ca nu voi tolera astfel de comportamente si voi merge pana la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca", a declarat Florin Oana, Administrator Crotal Security.
"Compania noastra de paza condamna cu fermitate cele intamplate. Privitor la agentul de paza al societatii noastre, care nu a luat parte la incident, dar s-a complacut si a asistat la cele intamplate, vom lua masurile de rigoare", a declarat Ec. Ion Mecu, Director General Select Security.
"APCS isi exprima ingrijorarea cu privire la acest tip de comportament lipsit de orice fel de profesionalism, care descalifica total agentul de securitate in cauza si aduce prejudicii grave de imagine atat pentru companiile de paza implicate, cat si pentru industria de securitate in general. Eu nu sunt si nu voi fi niciodata de acord cu asemenea comportamente si astfel de consecinte", a declarat Adrian Baciu, Presedintele Asociatiei Profesionale a Companiilor de Securitate (APCS).
APCS insista asupra stabilirii unor standarde minime profesionale, morale si de conduita pe care sa le respecte toate companiile care ofera servicii de securitate privata, si, in acelasi timp, va milita activ pentru respectarea si implementarea lor la nivel national.
"Un singur caz de aceasta natura estompeaza zeci de alte situatii in care agentii de paza fac lucruri importante in folosul comunitatii. Iata cateva exemple preluate de la companiile membre APCS: un echipaj de interventie a salvat viata unei femei insarcinate din judetul Dolj care a ramas inzapezita, un agent de paza a reusit sa stinga o masina incediata intr-o parcare pana la sosirea pompierilor, numeroase alte echipaje au participat la salvarea unor familii inundate, alti colegi au donat sange pentru bolnavii din Brasov, un echipaj de interventie din Iasi a salvat o tanara inconstienta, cazuta pe strada, iar in dispeceratul uneia dintre companii este angajata o persoana cu handicap locomotor", a completat Baciu.
Toate eforturile APCS vizeaza imbunatatirea sistemului de securitate privata. Acest lucru trebuie sa se reflecte in toate aspectele, de la stabilirea unor standarde minime, pana la selectia si pregatirea corespunzatoare a personalului astfel incat sa evitam astfel de incidente.
De asemenea, consideram necesara elaborarea unei noi legi a pazei astfel incat sa putem fi in masura sa construim inteligent o cultura de securitate privata.
Asociatia Profesionala a Companiilor de Securitate a luat fiinta la initiativa celor mai importante companii de profil din Romania: Securitas Services Romania, Rosegur si G4S Cash Service. A.P.C.S. doreste crearea unui model de cultura de securitate privata in Romania, ridicarea gradului de profesionalizare din industrie, o legislatie ferma si perfect armonizata european.
Adrian Baciu
Presedinte
Asociatia Profesionala a Companiilor de Securitate
strada Londra 32, etaj 1, sector 1
Telefon/Fax: 021 230 4124
E-mail: a.baciu[at]apcs.ro / office[at]apcs.ro
www.apcs.ro


























