Stabilirea relațiilor bilaterale la nivel înalt între cele două guverne, al României și al Ciprului, atât pe plan politic cât și economic, dar de asemenea într-o gamă largă de aspecte transnaționale, pecetluiește pentru totdeauna această cooperare și constituie o piatră de hotar a prieteniei durabile dintre cele două popoare.
Cele două popoare, care au o perioadă îndelungată de schimburi religioase și culturale datând din secolul al XVI-lea, o religie comună, provocări istorice, tradiții, valori și viziuni pentru viitor, și care din 2007 sunt partenere în marea familie europeană, își consolidează constant legăturile complexe dintre ele.
Atât societățile cipriote din România, cât și societățile românești din Cipru au o prezență remarcabilă la nivel economic, dar și în alte domenii de interes mutual, prezență care a crescut și mai mult după redresarea economică a celor două țări în urma recentei crize economice.
Existența unei comunități românești dinamice în Cipru, dar și sutele de studenți ciprioți care au studiat în cursul ultimelor decenii în universitățile din România și care continuă să studieze în România, reprezintă o garanție pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor de prietenie dintre cele două țări.
Cu ocazia aniversării a 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, Ambasada Republicii Cipru din România salută și apreciază angajamentul și sprijinul durabil al țării prietene în încercarea de reunificare a țării noastre și își exprimă convingerea că colaborarea noastră fructuoasă se va dezvolta continuu.