newsletter rss
HotNews.ro

70% dintre absolventii romani acceptati la universitatile din Marea Britanie au avut medii la bac intre 7 si 9 in 2016


PDF Print
A | a
E-mail
de SimonaLungu | Joi, 29 iunie 2017, 10:27 webReleases | Educatie

image-2017-06-23-21835839-0-mediile-bac-ale-studentilor-edmundo-admisi-studii-strainatate | Foto: webPR.ro
Potrivit celui mai recent studiu realizat de publicatia Times Higher Education, Marea Britanie se afla in topul celor mai bune destinatii de studiu din Europa. Universitatile englezesti au in curricula dintre cele mai diverse programe de studiu de pe continent, iar studentii se pot specializa, urmand stagii de practica oriunde in lume si lucrand in companii recunoscute la nivel mondial.

Comparativ cu universitatile din Romania, unde titlul de mandrie sunt ultimele medii de admitere cat mai mari, depasind nota 9 in special la facultatile cu profil uman, institutiile din Marea Britanie pun mult mai mult accent pe profilul candidatului si pe potentialul sau uman de dezvoltare. Spre exemplu, in 2016, un procent de 11,5% dintre aplicanti au fost acceptati cu medii la bac sub nota 7, pe cand ponderea celor care au obtinut intre 7 si 8 a fost de 22%. Punctajele cele mai des intalnite sunt ale studentilor romani din anul I din UK au fost intre 8 si 9, iar din totalul candidatilor, doar 25,9% au avut rezultate de peste 9 la examenul de bacalaureat.* Cu toate acestea, aceleasi universitati sunt dornice sa accepte si mai multi studenti romani, motivand alegerea lor prin performantele excelente pe care le au acestia in comunitatile academice internationale. Mandria universitatilor din UK este mai degraba gradul de angajare al absolventilor (peste 90% in cele mai multe cazuri) sau facilitatile de cercetare pe care le pun la dispozitie studentilor lor.

"Studentii romani sunt o parte vitala din campusul nostru; sunt printre cele mai active si implicate comunitati de studenti si aduc o enorma valoare adaugata atat academic, cat si social; 10% din totalul studentilor nostri sunt romani!", spune Stephanie Sandford, Regional Manager la Coventry University (universitatea cu cei mai multi romani din lume). 

Potrivit statisticilor realizate de serviciul de consiliere EDMUNDO, ponderea absolventilor de profil uman, artistic sau pedagogic este de 45,2% dintre romanii interesati sa isi continue studiile in strainatate; nota medie de la examenul de bacalaureat obtinuta de catre acestia a fost 8,32. Pe de alta parte, pana la 54,8% dintre studentii internationali romani sunt absolventi de profil real, servicii sau tehnic, iar nota medie la Bacalaureat este si ea usor mai mare: 8,37.

"O mare majoritate dintre tinerii interesati sa aplice la studii in strainatate pleaca de la premisa ca experienta de student international este doar pentru cei cu medii foarte mari sau cu un CV impresionant. Consilierii educationali EDMUNDO se confrunta cu aceste stereotipuri in mod frecvent, deoarece elevii si parintii nu sunt informati cu privire la posibilitatile academice si financiare pe care le au absolventii de liceu. Astfel, ei considera ca Romania ramane cea mai buna destinatie de studiu si de formare profesionala, desi facilitatile universitatilor din Marea Britanie sunt cu mult peste cele oferite de institutiile romanesti", a spus Bogdan Kochesch, Managing Partner EDUCATIVA Group.

Chiar daca in urma referendumului de pe 23 iunie 2016, 52% dintre britanici au optat pentru iesirea din Uniunea Europeana, decizia absolventilor din Romania de a-si continua studiile in Marea Britanie a fost irevocabila. Numarul aplicantilor romani la studii de licenta in Marea Britanie a fost in continua crestere pentru ultimii 4 ani, acest lucru fiind adevarat si pentru anul 2016, cand 3.735 de absolventi de liceu au ales sa fie admisi de o universitate din Marea Britanie, in crestere cu 5% fata de anul precedent.

Guvernul britanic a confirmat pe 21 aprilie 2017 faptul ca studentii din UE inrolati in anul academic 2017/2018, respectiv 2018/2019 vor beneficia de imprumutul guvernamental acordat de Student Loans Company atat pentru programele de licenta, cat si de master, pe toata durata studiilor si pe aceleasi criterii stabilite pentru cetatenii britanici. Daca in 2016, Guvernul a speculat posibilitatea prelungirii acestui acord in urmatorii ani, pe 21 aprilie 2017, purtatorii de cuvant au confirmat acordarea sprijinului financiar doar celor care urmeaza sa inceapa facultatea in urmatorii doi ani, fara a lasa loc de alte interpretari.

Asadar, tinerii care inca nu au decis ce universitate sa urmeze sau chiar cei care nici nu luau in considerare studiul in strainatate, sunt incurajati sa se inscrie la sesiunea de admitere cu raspuns pe loc, care va avea loc intre 13 si 14 iulie la Biroul EDMUNDO din Bucuresti. Exista si posibilitatea de a participa la interviu online, pe Skype, sesiune dedicata celor din afara Bucurestiului. Este al treilea an in care universitatile revin in tara pentru a concura cu marile centre universitare din Romania, iar aceasta este, cel mai probabil, o penultima sansa de a beneficia de oportunitatile oferite de Guvernul Marii Britanii si de mediul academic.

Mai exact, 10 universitati din Marea Britanie deschid admiterea cu raspuns pe loc: Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Northampton, University of Suffolk si University of West London. 

Pentru a putea participa la interviurile de admitere, absolventii trebuie sa prezinte foaia matricola si diploma de bacalaureat. Admiterile sunt deschise si celor interesati sa urmeze un program de masterat in Anglia, pentru care criteriile de admitere sunt asemanatoare (prezentarea foii matricole si a adeverintei de licenta).

Inscrierile se fac pe site-ul EDMUNDO, iar participarea este gratuita. Pentru mai multe informatii, consilierii EDMUNDO stau la dispozitie celor interesati sa afle detali despre oportunitatile academice din strainatate, serviciile de consiliere fiind gratuite.
  



28 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by