newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: Morgen in deschiderea IIFF 2010, Medalia de onoare in inchidere


PDF Print
A | a
E-mail
de Raluca Dinu | Vineri, 1 octombrie 2010, 11:50 webReleases | Cultura

"Ne bucuram sa deschidem editia din acest an a Festivalului International de Film de la Iasi cu  "Morgen", un film mult apreciat si multipremiat la Festivalul de Film de la Locarno. In inchidere, iubitorii de film din Iasi si nu numai au ocazia de a viziona un alt film multipremiat, care va fi lansat oficial in Romania in luna noiembrie: "Medalia de onoare". Credem ca publicul iesean merita astfel de evenimente cinematografice inedite si ca va aprecia aceste filme impresionante", spune Ciprian Alexandrescu, Presedintele IIFF.

"Morgen" (www.morgen.ro) a fost prezent la festivalul de la Locarno (2010) unde a castigat patru premii: premiul special al juriului, premiul juriului ecumenic, un premiu din partea juriului tineretului si premiul Don Quijote din partea Federatiei Internationale Cineclub. Filmul regizat de Marian Crisan, in care rolurile principale sunt detinute de un maghiar (Andras Hathazi) si de un turc (Yilmaz Yalcin), va avea premiera pe 1 octombrie 2010. "Una dintre trasaturile cele mai frumoase ale filmului este modul in care Crisan isi dezvolta personajele, fara a expune foarte multe detalii. Spiritul uman simplu al lui Nelu ramane elementul principal", spune Weissberg.

"Morgen" prezinta povestea lui Nelu (Andras Hathazi), un barbat care traieste im Salonta, un orasel la granita romano-ungara, si caruia ii place sa-si petreaca timpul pescuind. Nelu lucreaza ca agent de paza intr-un supermarket. Pentru el, zilele sunt la fel: in zori pescuieste, apoi merge la lucru, iar seara se intoarce acasa. Nelu locuieste impreuna cu sotia intr-o veche ferma, in afara orasului. Marea lor problema este repararea acoperisului. Intr-o zi, Nelu "pescuieste" un imigrant ilegal turc, pe Behran (Yilmaz Yalcin) care ii ofera bani pentru a-l ajuta sa treaca granita. Nelu ii ofera protectie acestuia, gazduindu-l in casa lui. Chiar daca nu vorbesc o limba comuna, cei doi se imprietenesc treptat. Turcul doreste sa treaca granita in Germania. Chiar daca a luat banii pentru a cumpara tigle noi pentru acoperis, Nelu nu poate face prea multe. Cu toate acestea, Nelu il asigura, in fiecare zi, pe Behran ca va incerca sa il ajute morgen (maine sau dimineata in limba germana). Regizorul Marian Crisan a marturisit ca este printre putinele cuvinte in limba germana pe care le cunoaste de la televizor. In copilarie, se uita la canalele germane care faceau reclama la filmele de a doua zi: "Morgen".

Pentru alegerea actorului care sa-i dea viata lui Behran s-a facut casting special la Istanbul. Personajul vorbeste in turca, fara ca replicile lui sa fie subtitrate. Spectatorii inteleg la inceput la fel de putin ca Nelu din ceea ce incearca imigrantul turc sa transmita. Cu toate acestea, aproape de final, lipsa subtitrarii abia daca mai este sesizata. Gesturile, mimica si privirile celor doi actori compenseaza lipsa de intelegere a cuvintelor.

In cadrul celei de-a 50-a editii a Festivalului International de Film de la Salonic, "Medalia de onoare" (www.medaliadeonoare.ro) a lui Calin Netzer a primit premiul pentru interpretare, care i-a revenit actorului Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun scenariu lui Tudor Voican si premiul special al juriului "Silver Alexander", premiul FIPRESCI si un premiu special din partea Asociatiei Tehnicienilor de Film, Televiziune si Audiovizual din Grecia. Cu doar o zi inainte de gala de la Salonic, filmul a primit alte doua distinctii: premiul publicului si premiul special pentru scenariu la Festivalul de Film de la Torino.  Premiera "Medaliei de onoare" in Romania va avea loc pe 12 noiembrie 2010.

Ion (Victor Rebengiuc) are 75 de ani si este casatorit cu Nina (Camelia Zorlescu), cu care are un fiu, Corneliu, emigrat in Canada. Fiecare convorbire telefonica dintre tata si fiu este doar o noua cearta legata de decizia din 1989 a lui Ion de a anunta militia despre intentia lui Corneliu de a fugi din tara. Acest eveniment petrecut in urma cu sapte ani - actiunea filmului se petrece in 1995 - a afectat iremediabil relatia lui Ion cu sotia sa, care refuza sa i se mai adreseze. Intr-o zi, Ion, veteran de razboi, primeste prin posta o Medalie de onoare acordata cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Scrisoarea care insoteste medalia lauda fapte de arme deosebite. Chiar daca nu era foarte sigur ca a facut ceva care sa-l indreptateasca sa fie considerat un erou, Ion primeste medalia si se foloseste de ea pentru a recapata respectul familiei si-al prietenilor. E doar o chestiune de timp pana cand adevarul va iesi la lumina.

"Filmul lui Netzer, dupa un excelent scenariu al lui Tudor Voican (care se confirma ca al doilea scriitor major al cinema-ului romanesc, dupa Razvan Radulescu), vorbeste enorm despre fragilitatea existentei si, mai ales, a demnitatii umane. Pornind de la povestea adevarata a unui pensionar care este medaliat pentru fapte eroice din timpul celui de-al doilea razboi mondial, despre care el n-are habar, si care isi vede existenta amara brusc reconfirmata de aceasta recunoastere oficiala, "Medalia de onoare" e un minunat film "marunt" care atinge niveluri neasteptate de profunzime si de complexitate. Vorbeste despre batranete, dar si despre o criza de cuplu, despre iluzoriul si intoxicantul sentiment de marire, dar si despre o turmentata relatie de la distanta tata-fiu, despre dezradacinare istorica si vremuri  suspendate intre doua lumi (jumatatea anilor 90 in Romania), dar si despre nevoia de recunoastere intr-o epoca a valorilor rasturnate. (…) Nu stiu o alta tragicomedie post-comunista vazuta recent care sa-mi fi zdrobit inima cu lovituri atat de delicate", scria despre acest film Anca Gradinariu, Director artistic IIFF si cunoscut critic de film.

Despre IIFF 2010                                                          

Cea de a doua editie a Festivalului International de Film de la Iasi - IIFF 2010 va avea loc in perioada 06 - 10 octombrie 2010. Un festival eclectic, deschis tuturor genurilor (de la horror, la arthouse, de la pelicule de studio, la cele indie, de la documentar, la animatie sau scurtmetraj) reflecta entuziasmul cinefil al realizatorilor.

Competitia oficiala va aduce in prim-plan o selectie reprezentativa a curentelor recente din cinematografia internationala. Competitia oficiala are patru sectiuni - lungmetraj fictiune, scurtmetraj fictiune, documentar si film de animatie. IIFF aduce si anul acesta un proiect AltFel, o competitie de filme experimentale si pentru cine-amatori. Castigatorul va primi distinctia publicului, Premiul CineFan.

PREFATA este o sectiune necompetitiva, care va include filme premiate la alte festivaluri, avanpremiere si filme cu o istorie recenta proprie. Sectiunea RETROSPECTIVE va prezenta filmele semnate de o personalitate a cinematografiei internationale, iar FABRICAT IN va pune focus pe filmele realizate de-a lungul anilor in Romania si intr-o tara invitata. YOUNG TALENTS va aduce o selectie a unor tineri cineasti recunoscuti, care se afla inaintea debutului in lungmetraj si ale caror filme de scurtmetraj au fost premiate la festivaluri din Romania si internationale.

Trei jurii internationale, formate din personalitati ale cinematografiei mondiale, vor decerna urmatoarele premii filmelor aflate in sectiunea "Competitie": Trofeul IIFF, pentru cel mai bun film din competitie, Premiul de regie, Cel mai bun scurtmetraj, Cel mai bun documentar, Cea mai buna animatie, Premiul publicului pentru cel mai bun film AltFel, ales prin votul publicului, Premiul de excelenta, acordat unei personalitati a cinematografiei romanesti sau internationale.

Despre IIFF 2009

IIFF si-a dovedit importanta pentru cinema aducand o selectie de exceptie, de peste 180 de filme, dintre care majoritatea s-au gasit pe listele celor mai importanti critici.

Filme importante, precum The Hurt Locker, castigator a sase premii Oscar, printre altele, au avut prima si singura proiectie din Romania. Festivalul a avut premiere europene si o competitie de inalt nivel, filmele din competitia IIFF figurand si in competitia pentru Globurile de Aur, premiile BAFTA sau Oscar productii prezente si premiate la cele mai importante festivaluri internationale, de la Sundance, Tribeca, la Cannes, Berlin sau Venetia.

Personalitatile invitate in festival (Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Oliver Paulus, Stjepan Hundic, Bogdan Dreyer, Paolo Inamorato, Anamaria Marinca, Hilda Peter, Giuliano Doman,  Peter Strickland, Necati Somnez, Zachary Oberzan, Ingrid Veninger, Simon Reynolds, Luminita Gheorghiu) au afirmat oportunitatea acestui eveniment. Mai mult decat un simplu festival de film, IIFF aduce intreaga zona a Moldovei in centrul atentiei, o zona defavorizata din punct de vedere cultural daca ne raportam la valorile si personalitatile originare de aici.

 Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 
  



518 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    premiere (Miercuri, 6 octombrie 2010, 11:42)

    nicu pala [anonim]

    O avanpremiera "sponsorizata" - plachete din plexiglass gravate laser pentru participanti si organizatori -
    Sper sa le placa :)
    La mai multe editii IIFF!




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by
Cookie Settings