newsletter rss
HotNews.ro

George baron Lowendal în contextul avangardei europene din prima jumatate a secolului XX


PDF Print
A | a
E-mail
de Redactia | Vineri, 7 mai 2010, 12:25 webReleases | Cultura

George baron Lowendal | Foto: Fundaţia Lowendal
Luni 10 mai 2010, ora 18:00, Fundatia Lowendal, organizeaza evenimentul de comemorare a 113 ani de la nasterea marelui artist si om de cultura George baron Lowendal – pictor, scenograf, grafician, profesor, cunoscut in arta romaneasca si ca “Pictorul Bucovinei si al taranului roman” dar si lansarea proiectului “Muzeul Lowendal”, la adresa fundatiei.

Evenimentul a carui conferinta de presa va avea loc la ora 17:00, la sediul Fundatiei Lowendal din Bucuresti P-ta Gh. Cantacuzino nr.1, isi propune o recircumscriere a operei grafice si picturale a artistului din perspectiva miscarilor artistice avangardiste europeene din prima jumatate a secolului XX.

“Forta personalitatii dar si unicitatea creativa a lui Lowendal, dorim s-o transpunem pe tot parcursul anului 2010, intr-un sir de evenimente dedicate creatiei lowendaliene, sursa de inspiratie si mod de abordare artistica pentru tinerii artisti de astazi.” - Ariadna Avram-Presedinte Fundatia Lowendal, nepoata pictorului, mostenitoare a colectiei George baron Lowendal.

La evenimentul organizat de Fundatia Lowendal in data de 10 Mai 2010 vor lua cuvantul: Ariadna Avram-Presedinte Fundatia Lowendal, Ana-Maria Altmann-istoric de arta, colaborator al muzeelelor Belvedere si Albertina din Viena, Ruxandra Demetrescu, rector al UNARTE, prof. Univ. Dr. Alexandru Ghildus, decan al UNARTE, Marian Constantin-istoric de arta al Muzeului Municipiului Bucuresti, profesor al UNARTE si scenograf Cristian Niculescu.

Fundatia Lowendal isi propune sa organizeze periodic evenimente culturale, la sediul fundatiei din Bucuresti, P-ta Gh. Cantacuzino nr 1 si cursuri de pictura, sculptura, ceramica, istoria artei, pentru copii si adulti dar si promovarea tinerilor artisti in tara si strainatate. Fundatia Lowendal cu sediul in Bucuresti, P-ta Gh. Cantacuzino nr. 1, este infiintata de Ariadna Avram.

Expozitia va ramane deschisa pana in data de 20 mai 2010.

Confirmare pentru conferinta de presa si informatii despre vizitarea expozitiei

George Radu –  PR Manager Fundatia Lowendal, tel: 0747.494.684 fundatialowendal@gmail.com, http://www.lowendal.blog.com

George baron Lowendal s-a nascut in 10 mai 1897 la Sankt Petersburg, fiind primul fiu al lui Laurentiu II baron Lowendal, ofiter de artilerie al Marinei Baltice Ruse, avand radacini in familia regala a Danemarcei. Isi face studiile la Belle-Arte la Sankt Petersburg. Are profesori celebri, printre care Seidenberg, Makovski si Alexandr Petrovici Alexandrov.

In acelasi timp este angajat ca balerin, actor, scenograf, la Teatrul lmperial din Sankt Petersburg. George este invitat de profesorul Alexandrov, la Soroca, in Basarabia, unde se afirma ca un autentic portretist. Tot aici realizeaza primul Teatru de papusi din Basarabia, pentru care scrie piese, impreuna cu logodnica sa Ariadna.

Activeaza ca pictor scenograf in mai multe teatre din Chisinau. In octombrie 1918, Basarabia revine la Romania, Lowendal ajungand astfel in tara care va deveni patria sa. Se stabileste la Bucuresti, impreuna cu sotia sa Ariadna Ambrozieva, scriitoare, cantautoare si mai tarziu profesoara de limbi straine si canto, si invata limba romana. Aici, activeaza ca pictor scenograf si regizor la cateva teatre, fiind foarte apreciat. Presa romana si straina publica frecvent cronici entuziaste despre activitatea sa artistica.

Se naste prima fiica Lydia in 28.10.1923, profesoara de pian cunoscuta ca Lydia Lowendal-Papae iar in anul 1925, 13 iunie se naste cea de-a doua fiica Irina, actrita cunoscuta ca Irina Dall. In 1926 bunul sau prieten, regizorul Aurel I. Maican il cheama la Cernauti oferindu-i postul de pictor scenograf si director tehnic al Teatrului National din oras, refuzind un post similar oferit de regizorul Paul Gusty la Teatrul National din Bucuresti. Stabilit la Cernauti, Lowendal realizeaza decorurile si uneori regia a zeci de spectacole la Teatrul National din Cernauti implicandu-se si ca actor, dansator, mim, machior, butaforist.

Alaturi de artistul Lowendal se formeaza oameni de teatru ca Victor Ion Popa, George Mihai Zamfirescu si actori ca Grigore Vasiliu Birlic sau Jules Cazaban. In 1943, picteaza in Bucovina, deschizand apoi, cu 80 de tablouri, expozitia de mare succes din sala Universul din Bucuresti. In 1950-1957 activeaza ca profesor universitar la Institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Dupa numeroase alte expozitii si o viata dedicata artei si pedagogiei, pictorul George baron Lowendal se stinge din viata in februarie 1964, la varsta de 67 de ani. Cu o luna mai devreme se naste nepoata lui, Ariadna, fiica actritei Irina Dall.

 Citeste mai multe despre     |   |   |   |   |   |   |   |   | 
  



948 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by