Primul eveniment din cardul celor 50 il constituie vernisajul unei expozitii inedite care prezinta o serie de schite scenografice pentru teatrul de papusi si pentru teatrul dramatic, semnate de baronul George Lowendal, un nume care a facut istorie in arta plastica romaneasca. Prezentate de Fundatia Lowendal expozitia va incepe la orele 17.00 si reprezinta un "arc peste timp" reusind sa faca conexiuni intre diversele modalitati de expresie artistica.
Reprezentatia "Calatoriile lui Nils", productie a Teatrului Beilei din Guangzhou, China pe scena caruia s-a jucat, cu succes, in luna septembrie 2012, spectacolul Teatrului de Animatie Tandarica,"Alice in tara minunilor", in cadrul programului cultural "Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeana-China", va deschide seria de spectacole a acestei a 8-a editii. Reprezentatia in limba romana a spectacolului va avea loc la orele 18.00, la sala Lahovari din strada Eremia Grigorescu, nr. 24.Scenariul si regia sunt semnate de Yu Mo Lin, scenografia de Wang Honggang, compozitor Zou Kaiyan. Traducerea piesei in limba romana a fost asigurata de Simona Miclos, iar dublarea vocilor personajelor a fost realizata de catre actori ai Teatrului Tandarica.
La evenimentul inaugural vor lua parte o serie de oficialitati diplomatice in misiune la Bucuresti dintre acestea confirmand participarea, doamna Huo Yuzhen, ambasador al Republicii Populare Chineze la Bucuresti, Ambasadorul Statului Israel, Ambasadorul Regatului Hasemit al Iordaniei si reprezentanti ai Ambasadei Elvetiei, Anglie, Germaniei si Poloniei. De asemenea, va fi prezent juriul festivalului format din critici teatrali si manageri din domeniului cultural din Romania si din strainatate.
Pe parcursul celor 10 zile vor avea loc spectacole, workshop-uri, conferinte, lansari de carte, expozitie de desen si schite scenografice si numeroase alte surprize.
Va asteptam joi 22 noiembrie, de la orele 17:00 la deschiderea oficiala a acestui eveniment unic in peisajul cultural al Capitalei noastre, menit sa contribuie la dezvoltarea si intarirea relatiilor dintre Romania si alte state.
Acestui eveniment i s-au asociat: Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural (partener), Assitej Romania, Unima Romania, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra, cu sprijinul Institutului Cultural Italian, RATB iar ca parteneri media: Digi 24 HD, Itsy Bitsy, Radio Romania Cultural, Radio Romania Bucuresti Fm, Radio France Internationale Romania, Spectacular Tv, Sapteseri, Cocor Media Channel, BeWhere, Romania Libera, Yorik, Zile si nopti, Revista 22, Utilecopii.ro, Ziarul Ring, Onlinegallery.ro, Port.ro, Pipo, Doxi, Clopotel.ro, Hotnews, Observatorul Cultural, Gradinite.com, Prokid.ro, ListaGradinite.ro, GradiniteBucuresti.com, Clopotel.ro, Copilul.ro, Inzonata.ro, Calendar evenimente, Liternet, Programul Aici-Acolo si A.C.T.O.R, Programul Tineret in actiune, Centrul Cultural European pentru Educatie prin Arta si Cultura "Educ-Art".
Informatii pe www.teatrultandarica.ro sau www.facebook.com/teatrultandarica.
Agentie rezervari bilete: tel: 021.315.23.77