newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: Saptamana Filmului Maghiar, Bucuresti, 19-25 noiembrie 2012


PDF Print
A | a
E-mail
de MTR | Marţi, 13 noiembrie 2012, 13:13 webReleases | Cultura

Afis Saptamana Filmului Maghiar | Foto: HotNews.ro
In perioada 19-25 noiembrie 2012, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, impreuna cu Institutul Balassi - Instiutul Maghiar din la Bucuresti, organizeaza a sasea editie a Saptamanii Filmului Maghiar, eveniment desfasurat in baza semnarii, la 20 octombrie 2005, a "Programului de colaborare culturala intre Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si Ministerul Patrimoniului Cultural National al Republicii Ungare".

Saptamana Filmului Maghiar va avea loc la Muzeul National al Taranului Roman, Studioul Horia Bernea (intrarea prin str. Monetariei nr. 3).

Intrarea la proiectii va fi libera. Filmele vor fi subtitrate in limba romana si in limba engleza.

In deschiderea SFM 2012 va fi proiectat filmul educational Final Cut - Doamnelor si Domnilor al regizorului Pálfi György, film ce a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, la sectiunea Cannes Classics. Filmul va fi proiectat in prezenta monteurului Lemhényi Réka, iar a doua zi studentii de la UNATC vor putea sta de vorba despre culisele montarii acestui film.

In programul SFM 2012 vor fi proiectate o selectie de 20 de filme, cu motoul "20 de ani in Bucuresti", productii din anii 2009-2012, lungmetraje, filme documentare si scurtmetraje, oferind, astfel, posibilitatea ca iubitorii de film sa cunoasca si genurile mai putin promovate ale industriei cinematografice maghiare.

Prin ALTER-NATIVE 20, introducem un nou concept in programul SFM, acela de Festival Invitat, prezentand astfel un festival romano-maghiar. Anul acesta prezentam Festivalul International de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE din Targu Mures, care isi sarbatoreste cei 20 de ani de existenta in paralel si impreuna cu Institutul Maghiar din Bucuresti. Cu aceasta ocazie vom prezenta si o expozitie de 20 de afise ale festivalului.

Ziua de marti o dedicam anului aniversar KODÁLY cu filme despre personalitati ale lumii muzicale. In 2012 se implinesc 130 de ani de la nasterea, respectiv 45 de ani de la trecerea in nefiinta a marelui compozitor, folclorist si pedagog maghiar, Kodály Zoltán, contemporan si prieten al lui Bartók Béla, creatorul bine-cunoscutei "Metode Kodály", metoda aplicata in educatia muzicala si astazi in multe tari ale lumii, din SUA pana in Japonia.
 
In 2008, in cadrul Saptamanii Filmului Maghiar a fost organizata o masa rotunda pe tema coproductiilor romano-maghiare. De atunci, a devenit o traditie ca, in fiecare an, sa proiectam o coproductie romano-maghiara. Anul acesta, vom proiecta filmul regizoarei maghiare Deák Krisztina, De ce fierbe copilul in mamaliga (titlul in maghiara: Aglaja).

Filmele vor fi prezentate, in fiecare seara, de criticul de film, profesor Radu Igazsag.

Atasat, gasiti programul complet al Saptamanii Filmului Maghiar. Mai multe informatii despre filme: www.ccu.ro, www.muzeultaranuluiroman.ro si www.ncrr.ro.

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro, www.meidaiq.ro

 Citeste mai multe despre     |   | 
  



595 vizualizari



WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by
Cookie Settings