newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: Persoanele cu dizabilitati pot munci!


PDF Print
A | a
E-mail
de Fundatia Motivation | Miercuri, 1 iunie 2011, 18:34 webReleases | CSR/Lobby/Advocacy

In Romania, doar una din 10 persoanele cu dizabilitati care pot munci are un loc de munca1. Pentru multi dintre noi, ideea ca persoanele cu dizabilitati ar putea munci este cu totul noua. In Europa insa, rata angajarii persoanelor cu dizabilitati variaza intre 20% (Polonia) si cifre peste 50% (in tari precum Germania, Austria si Belgia). Asadar, istoria spune ca spre o astfel de realitate (trebuie sa) ne indreptam.

De ce au nevoie persoanele cu dizabilitati de un loc de munca? Deoarece, ca noi toti, au nevoie de un venit, menit a contribui la bunastarea lor si a familiilor lor, si au nevoie de recunoasterea celor din jur, ca om complet, cu familie si viata profesionala.
Lumea in care traim se schimba din ce in ce mai mult in ceea ce priveste modul in care privim persoanele cu dizabilitati. Daca inainte de revolutie, statul roman alesese sa ignore cu cinism aceasta categorie, politicile post-decembriste recunosc persoanelor cu dizabilitati toate drepturile care revin firesc tuturor cetatenilor oricarui stat democratic. Viitorul va fi probabil marcat de trecerea de la un sistem de compensare pasiva (prin prestatii si beneficii) a dizabilitatii, la programe de integrare activa a persoanelor afectate de aceasta.
Vorbim nu numai de schimbari la nivelul politicilor publice, ci si de mentalitati si de elementele care tin de cultura unui popor. Daca ne lipseste obisnuinta de a angaja persoane cu dizabilitati, este si pentru ca nu suntem informati in legatura cu aceasta, nu realizam potentialul pe care il reprezinta sau l-ar putea dobandi acesti oameni, din punct de vedere social si profesional.

De ce ar trebui angajate persoanele cu dizabilitati? Pentru ca pot fi angajati la fel de performanti si eficienti ca si persoanele fara dizabilitati, cu conditia ca abilitatile persoanei sa fie potrivite pentru postul respectiv. Mai mult, persoanele cu dizabilitati tind sa fie angajati mai loiali decat majoritatea oamenilor, apreciind sansa care li se acorda.
Cercetarile in domeniu2 arata ca angajatorii au retineri legate de capacitatea persoanelor cu dizabilitati de a face fata la cerintele postului. Realitatea este ca angajarea lor nu impune nicio problema suplimentara fata de riscurile asumate la angajarea de personal in general; acestea pot fi contracarate printr-o strategie riguroasa de selectie si pregatire initiala a candidatilor. Mai mult decat atat, legislatia ofera o serie de avantaje legale si economice angajatorilor care incadreaza personal cu dizabilitati.

Fundatia Motivation Romania a testat de-a lungul timpului toate argumentele pro si contra angajarii persoanelor cu dizabilitati. In parte in propria organizatie, unde au inclus de-a lungul anilor un procent semnificativ de persoane cu dizabilitati devenite independente si perfect integrate profesional si social.
Pe de alta parte, echipa Motivation identifica locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati pe piata libera a muncii. Persoanele cu dizabilitati sunt consiliate pentru dezvoltare personala si pentru dezvoltarea carierei, se mediaza relatia cu angajatorii si sunt sprijiniti in perioada de dupa angajare. In ceea ce-i priveste pe angajatori, pentru ei se recruteaza candidati cu dizabilitati si li se ofera consultanta, asistenta si training pe teme din domeniu.

In 3 ani si jumatate, aproximativ 2500 de persoane cu dizabilitati au beneficiat de aceste servicii; dintre acestea, aproape 350 au obtinut un loc de munca. Un angajat cu dizabilitati contribuie la deschiderea catre diversitate, inlaturarea prejudecatilor si cresterea tolerantei in cadrul echipei in care se incadreaza. Motivation poate pregati integrarea in colectiv prin informari / training-uri oferite viitorilor colegi ai persoanei cu dizabilitati.



Spotul video realizat arunca o privire in viata a 3 persoane cu dizabilitati carora Motivation le-a gasit loc de munca.

Daniela are 25 de ani. Lucreaza in contabilitate de 2007. Este primul ei loc de munca, dupa accident. Inainte de a se angaja, a lucrat ca voluntar. Datorita talentului si dedicarii ei, a fost angajata pe termen nelimitat.

Ionut are 30 de ani si este sportiv Special Olympics (competitii sportive dedicate persoanelor cu dizabilitati intelectuale). El a participat la competitii nationale si internationale de baschet, bocce si mers-alergare pe zapada (de exemplu, la Jocurile Mondiale de Iarna SO 2009 din Idaho, SUA). Ionut a fost invitat la un targ de locuri de munca unde a putut sa se prezinte mai multor angajatori. Ca urmare a acestor intalniri, a beneficiat de instruire la locul de munca in cadrul unui lant de supermarket-uri. Cu ajutorul unui consilier la locul de munca, a trecut cu brio acest test. Acum lucreaza de mai bine de 1 an la un supermarket din Bucuresti, unde ruleaza cornuri si ambaleaza produse de panificatie.

Florentin nu aude si nu vorbeste ; este insa cel mai comunicativ si vesel coleg si prieten. A incercat multi ani sa-si gaseasca o slujba potrivita, fiindca reusea cu greu sa faca fata cheltuielilor de zi cu zi. Odata ajuns la Motivation, s-a prezentat constiincios la toate interviurile si a insistat sa le explice personal tuturor angajatorilor ce viseaza el. Acum munceste ca ingrijitor la spatii verzi si este foarte constiincios si trateaza cu seriozitate orice are de facut. Daca il intrebi cum e la munca, se vede pe fata lui ca ii place foarte mult si a devenit mai increzator; s-a dovedit a fi un angajat serios si muncitor, iar angajatorul este multumit de activitatea prestata.

Daniela, Ionut si Florentin sunt numai trei dintre cazurile de succes ale Fundatiei Motivation Romania. Astfel de povesti pot convinge pe oricine ca e posibil: persoanele cu dizabilitati pot munci! Traseul parcurs de acesti oameni alaturi de Motivation pentru gasirea unui loc de munca potrivit este un proces de durata, care poate presupune discutii cu multi angajatori si multa consiliere in cautarea de solutii la toate obstacolele ivite. Cel mai important aspect tine de faptul ca ei sunt acum la fel ca oricare dintre noi, oameni cu slujba si bataia de cap aferenta, dar si cu sentimentul de a fi parte din aceeasi lume ca si semenii ei fara dizabilitati.

1. Raportul de cercetare ￯DIAGNOSTIC: EXCLUS DE PE PIATA MUNCII - Piedici in ocuparea persoanelor cu dizabilitati in Romania￯, elaborat de Societatea Academica din Romania (partener al Fundatiei Motivation Romania) constata faptul ca doar 12,7% din persoanele cu dizabilitati cu varsta intre 18-55 ani si capacitatea de a munci au un loc de munca.
2. Idem 1.

 Citeste mai multe despre   
  


26087 vizualizari


WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
hosted by
powered by
developed by