Sub umbrela “Pass them on – Dă-i (pantofii) mai departe” Otter a realizat un mecanism prin care clienții săi pot dona, fără niciun efort și gratuit, încălțămintea în stare bună care nu îi mai reprezintă sau pe care, pur și simplu, ajung să nu o mai poarte. Astfel, începând cu 6 august, orice comandă făcută pe otter.ro aduce la livrare un curier pregătit să preia un colet cu încălțăminte în stare bună, pentru a fi donată beneficiarilor Crucii Roșii Române. Pentru ca donațiile să ajungă la un număr cât mai mare de oameni, Otter pune la dispoziția fiecărui vizitator al site-ului opțiunea de a solicita un curier fără niciun cost, care să ajungă la el și să ridice o pereche de încălțăminte.
Cristina Bazavan, PR și organizator de evenimente culturale, alături de actorul Marius Manole au fost primii care s-au alăturat acestui demers, fiind și primii donatori. Astfel, câte o pereche de pantofi, însoțită de povestea pe care a avut-o alături de fiecare dintre cei doi, va pleca spre cineva care are mai multă nevoie.
Prin această campanie, Otter, împreună cu partenerii săi, își dorește să își îndrume clienții către un stil de viață responsabil, încurajând-i să privească și aspectul utilității încălțămintei, dincolo de valoarea sa emoțională. De fiecare dată când cumpără o pereche nouă de încălțăminte, pot dona o alta în stare bună, pentru ca altcineva să se poată bucura de ea pe mai departe.
„Prin această campanie de CSR ne dorim să ajutăm oamenii pentru care expresia Nu am cu ce să mă încalț!
“Ne bucurăm că facem parte din această campanie pentru că un mecanism național gratuit de colectare a articolelor de încălțăminte și îmbrăcăminte nu există încă. Când Otter ne-a contactat, am spus DA, fără să stăm pe gânduri și sperăm să ajungem la cât mai mulți oameni și să îi convingem să se implice.” a spus Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Așa că, din această lună, oricine își poate face loc pentru o nouă pereche de încălțăminte foarte simplu – donând!