Un sprijin extrem de important in online a venit din partea Agentiei Spada, care a crezut in idealul plantarii de fapte bune in comunitate si in mediul inconjurator. Condusa de Andrei Rosca, unul dintre cei mai implicati oameni in dezvoltarea mediului online din Romania, agentia s-a implicat activ in promovarea miscarii "Plantam fapte bune in Romania!" in mediul online, prin: conceperea unei strategii de comunicare online, consultanta pentru organizarea si continutul conturilor de Facebook si Twitter ale miscarii, sustinerea promovarii campaniilor "Colectia faptelor bune" si "Padurea social media" in online.
Despre miscarea "Plantam fapte bune in Romania" in offline
Aceasta initiativa a societatii civile tinere din Romania, bazata pe voluntariat, este programata a se derula in Romania pe o perioada de 5 - 7 ani si include actiuni de constientizare, de cartare si de plantare pe terenuri care in prezent nu sunt incluse in fondul forestier, monitorizarea plantarilor si efectuarea de lucrari de intretinere pana la reusita finala. In aceasta perioada se urmareste plantarea a 300 de ha si intretinerea acestora. Miscarea nationala de impadurire "Plantam fapte bune in Romania!" este initiata de Asociatia EcoAssist, aceeasi care anul trecut a finalizat campania de curatenie nationala "Let's Do It, Romania!"
Persoane de contact
Liana Buzea, coordonator national miscare PFB, e-mail: liana.buzea[at]plantamfaptebune.ro
Cristina Iurea, responsabil comunicare PFB, e-mail: cristina.iurea[at]plantamfaptebune.ro
Catalina Ionescu, manager comunicare Agentia Spada, e-mail: catalina[at]spadadigital.ro


























