Liderul segmentului de placi ceramice din Romania vizeaza pentru 2010 atacarea puternica a pietei din Bulgaria, dar si intensificarea prezentei in Grecia, piete pe care si-a facut intrarea inca din 2009.
„Cesarom, unul dintre cele mai renumite branduri romanesti cu o traditie de peste 40 de ani, va ajunge pe piete din intreaga lume. In acest sens, in 2010 avem in plan lansarea exporturilor in Serbia, Republica Moldova, Iran, Irak si Africa de Sud dar si intensificarea prezentei in Bulgaria si Grecia. Cesarom se alatura astfel putinelor branduri traditionale romanesti care sunt comercializare cu succes si in afara granitelor”, a declarat Christian Morath.
Extinderea Cesarom in noi regiuni va fi inlesnita si de participarea companiei, in perioada imediat urmatoare, la targurile de profil din Statele Unite ale Americii si China. „Participarea la aceste targuri, ca producatori de placi ceramice din Romania, ne va asigura parteneriate cu distribuitori importanti din toate colturile lumii si vor creste notorietatea brandului Cesarom”, a afirmat Christian Morath.
In ceea ce priveste piata bulgareasca a placilor ceramice, Directorul General al Cesarom a declarat ca aceasta are o valoare mult mai mica fata de cea autohtona, insa, cu toate acestea, consumul per capita este mai ridicat.
„Piata din Bulgaria este mult mai mica, atat valoric cat si ca volum, insa este o piata pe care vom putea intra usor datorita spijinului pe care il avem din partea retailerilor de tip Do-It-Yourself”, a mai spus Christian Morath.
Pe termen mediu Cesarom are in plan trimiterea produselor proprii si in tari din Europa, precum Franta si Germania. „Ne aflam in discutii cu celelalte companii din grup si luam in calcul extinderea si in Vestul Europei in cazul in care produsele noastre nu concureaza cu cele ale celorlalte companii din grupul Lasselsberger. Atuurile Cesarom inseamna calitate competitiva, colectii moderne si preturi atractive”, a declarat Morath.
Acesta a mai subiniat ca Cesarom are in plan majorarea exporturilor la 5% din cifra de afaceri estimata la 38,5 milioane de euro. In 2009 exporturile companiei au avut o valoare de 350.000 de euro, echivalentul a 1% din cifra de afaceri de 35 milioane de euro.
Despre Cesarom
Cesarom este unul dintre brandurile cu traditie din Romania, avand o istorie de peste 40 de ani. Compania a devenit, incepand cu 2004, membra a grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiti producatori europeni si mondiali de placi ceramice (gresie, faianta, decoruri).
O data cu intrarea in grupul Lasselsberger, compania si-a schimbat numele in Lasselsberger SA, dar a pastrat marca de produs Cesarom.

























