newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: GIC achizitioneaza P3 de la TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge cu 2,4 miliarde de euro


PDF Print
A | a
E-mail
de United | Luni, 7 noiembrie 2016, 12:43 webReleases | Imobiliare

P3 Logistic Parks (”€žP3” sau „Grupul„€), unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori si administratori de active logistice la nivel pan-european, a anuntat astazi ca GIC, fondul suveran al statului Singapore, a semnat un acord definitiv pentru achizitionarea P3 de la TPG Real Estate si partenerul sau Ivanhoé Cambridge. Valoarea acordului se ridica la 2,4 miliarde de euro si reprezinta cea mai mare tranzactie de real estate din acest an din Europa. Tranzactia face obiectul aprobarilor organismelor de reglementare si se asteapta sa fie incheiata pana la sfarsitul anului 2016.

TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge au achizitionat P3 in 2013. Grupul s-a dezvoltat de atunci intr-una dintre cele mai mari platforme pan-europene integrate de logistica, cu un portofoliu de 3,3 milioane de metri patrati. In ultimii trei ani P3 a finalizat o serie de achizitii pe piete europene cheie, crescandu-si cu mai mult de doua ori portofoliul de proprietati, care acum include 163 de depozite de cea mai buna calitate plasate in 62 de locatii in 9 tari. In aceeasi perioada P3 si-a marit de trei ori portofoliul de clienti, confirmand cererea puternica si in crestere pentru spatii logistice premium.

P3 a incheiat de curand procesul unei refinantari pe termen lung in valoare de 1,4 miliarde de euro cu un grup de institutii financiare internationale de prestigiu, asigurand afacerii o mai mare flexibilitate in vederea sustinerii strategiei sale de dezvoltare.

Cu ajutorul noului sau actionar, P3 este bine poziţionat pentru a intra intr-o noua faza de dezvoltare avand un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,4 milioane de metri patrati de spaţii logistice. In prezent sunt in faza de constructie 11 santiere cu un total de 300.000 de metri patrati de spatii logistice si care sunt programate pentru a fi livrate pana la finalul acestui an.

Ian Worboys, CEO P3 a declarat: „Cu sprijinul TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge am reusit sa ne extindem dincolo de pietele in care am activat initial, in asa fel incat sa devenim un lider de piata si sa ne diferentiem prin focusul pe cerintele clientilor nostri. Suntem incantati sa fim parteneri cu GIC, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, si ne dorim sa livram aceleasi rezultate foarte bune noului nostru actionar. Strategia de investitii pe termen lung a GIC este foarte apropiata de viziunea noastra, ca proprietar si dezvoltator al unor active de inalta calitate.”

Anand Tejani, Partener la TPG Real Estate, a spus: „P3 este un bun exemplu al strategiei noastre investitionale bazate pe dezvoltarea de platforme si suntem foarte mandri de ceea ce am realizat impreuna. In timpul colaborarii noastre afacerea a trecut printr-o perioada de schimbari semnificative, ajungand in topul platformelor logistice complet integrate din Europa. P3 a crescut ca suprafata detinuta mai mult de doua ori, consolidandu-si serviciile de dezvoltare si management de proprietati. Suntem siguri ca P3 va continua sa creasca şi sub actionariatul GIC.”

Meka Brunel, Presedintele pentru Europa al Ivanhoé Cambridge, a adaugat: „Suntem foarte mandri de modul in care P3 a devenit o platforma logistica de top intr-o perioada de timp atat de scurta. Aceasta tranzactie se aliniaza strategiei noastre de investitii in Europa, unde suntem nerabdatori sa ne continuam drumul ascendent.”

Lee Kok Sun, Chief Investment Officer, GIC Real Estate, a declarat: „Credem ca P3 isi va continua cresterea puternica avand in vedere ca are atat un portofoliu diversificat de spatii logistice cat si un portofoliu semnificativ de terenuri. Suntem increzatori in potentialul pe termen lung al sectorului logistic din Europa si suntem gata sa extindem aceasta platforma logistica pan-europeana de succes a P3 cu ajutorul unei echipe de management de exceptie. Experienta vasta a GIC in investitii logistice la nivel global ne permite, de asemenea, sa adaugam valoare acestui parteneriat.”

Misiunea P3 este sa ofere chiriasilor sai o experienta de prima clasa prin proprietati logistice de inalta calitate pozitionate in locatii logistice cheie. P3 dezvolta proiecte durabile si ecologice la cele mai inalte standarde internationale.

  



62 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by