newsletter rss
HotNews.ro

Articol webPR

Gala Twin Art 2014. O sala arhiplina pentru HHC Romania


PDF Print
A | a
E-mail
de | Joi, 27 martie 2014, 16:31 Evenimente

Gala Twin Art 2014 | Foto: webPR.ro
Cea de-a doua editie a Galei Twin Art s-a incheiat ieri seara in aplauzele entuziaste a peste 700 de spectatori care s-au bucurat de o seara fastuoasa, plina de rafinament si eleganta. Evenimentul dedicat Fundatiei Hope and Homes for Children Romania a oferit o combinatie fantastica intre muzica, literatura si pictura. Cele mai mari personalitati ale scenei culturale si-au pus arta in slujba copiilor sprijiniti de HHC Romania: violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Andrei Licaret, actorul Mircea Diaconu, scriitorii Filip Florian si Matei Florian, Cvartetul Ad Libitum si Zoli Toth Quartet. Spectacolul a fost prezentat de Amalia Enache, Ambasador Special HHC Romania, un om devotat cauzei fundatiei de patru ani.

A fost o seara a emotiilor, in care publicul a vibrat pe acorduri de Bach, Brahms, Schumann si Haydn, s-a delectat cu fragmente din romanele "La noi, cand vine iarna" de Mircea Diaconu, respectiv "Baiuteii" de Filip Florian si Matei Florian si s-a bucurat de culorile minunate asternute pe panza de Luminita Conalos, un tanar artist plastic care a crescut intr-o casa de tip familial si care si-a descoperit talentul pentru pictura cu ajutorul HHC Romania.

"A fost o seara plina de energii pozitive. M-am bucurat foarte mult sa pot sa fac ce stiu eu mai bine - sa cant - pentru binele copiilor din grija HHC Romania. Ma bucur ca aceasta Gala a ajuns deja la cea de-a doua editie si sunt sigur ca este doar un inceput - un inceput foarte frumos si foarte promitator. Le pot spune tuturor ca am decis sa lucrez alaturi de cei de la HHC Romania pentru ca imi pasa foarte mult de ceea ce se intampla in jurul meu. Obiectivele lor extrem de ambitioase si aparent utopice sunt un motiv in plus pentru mine sa ma alatur acestei cauze. Totul este sa indraznesti sa visezi ca lucrurile care par irealizabile, pot deveni realitate", a declarat Alexandru Tomescu.

"Am bucuria ca de cativa ani sa cunosc echipa HHC Romania, sa nu fiu un simplu privitor de afara si sa vad ca lucrurile se schimba. Sunt multe proiecte frumoase in Romania, dar atunci cand se ajunge la implementare, de multe ori, lucrurile se pierd. La HHC Romania simt ca se intampla lucruri. Se vede atat in cifre, cat si pe activitatea copiilor, ceea ce de fapt cred ca reprezinta cel mai mare castig"
, a adaugat Zoli Toth.

Un moment extrem de emotionant a fost plimbarea printr-o vasta galerie de... amintiri donate de peste 50 de personalitati din Romania, care au inteles importanta acestora, in contextul in care copiii aflati in protectia statului au doar amintiri gri. Andi Vasluianu, George Zafiu, Dan C. Mihailescu, Amalia Enache sau Irina Pacurariu, Dan Cruceru, Ioana Moldovanu, Irina Margareta Nistor, Virgil Iantu, Mihai Gainusa, Mihai Calin, Cristian Hrubaru, Liviu Mihaiu, Gianina Corondan - toti si multi altii au impartasit publicului momente speciale care au ajuns sa ii defineasca in viata de adult.

Ce inseamna HHC Romania, am putut afla de la Principesa Marina Sturdza, Presedinte Onorific al fundatiei si de la Stefan Darabus, Director National HHC Romania. Acesta din urma a reusit, alaturi de echipa sa, sa schimbe radical sistemul de ingrijire a copiilor vulnerabili in 17 judete din Romania.

In acelasi timp, in foaierul Ateneului Roman au fost expuse tablouri realizate in cadrul Taberei de Arta si Solidaritate de la Desesti din 2014, cand peste 40 de copii sprijiniti de HHC Romania au pictat sub indrumarea profesorilor veniti din cinci tari ale Europei. Aproape toate cele peste 40 de tablouri expuse s-au vandut prin "silent auction", sumele astfel obtinute urmand sa fie folosite pentru realizarea urmatoarei editii a taberei, programata pentru luna august 2014.

In publicul Galei Twin Art s-au regasit diplomati, politicieni, personalitati din lumea show-biz-ului autohton. Cu totii au fost impresionati de proiectele HHC Romania, precum si de calitatea evenimentului la care au participat.

"Seara asta a fost foarte emotionanta pentru mine, muzica pe care am ascultat-o, toate micile texte, amintirile donate - trebuie sa ajunga la auzul si vazul cat mai multor oameni, pentru ca sunt lucruri care emotioneaza, iar emotia aceasta trebuie folosita pentru deschiderea sufletelor oamenilor", a declarat Mihai Calin.

"Cred ca este intotdeauna foarte frumos cand artele se aduna in acelasi loc, mai ales sub o cupola atat de frumoasa, precum cea a Ateneului Roman. Eu cred ca impartirea artelor este intotdeauna un lucru subiectiv si toti marii artisti transgreseaza granitele dintre arte. Cred ca asta am vazut in aceasta seara. Ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca s-au alipit artele unui subiect care tine de suflet si de dragoste, dar si de responsabilitate fata de copii. Mai mult, cred ca orice forma de arta porneste din iubire, asa ca mi se pare o alaturare foarte potrivita si foarte frumoasa"
, a spus Dragos Bucurenci.

Hope and Homes for Children (HHC) activeaza in Romania din 1998, timp in care a contribuit direct la inchiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din intreaga tara. Prin serviciile dezvoltate de HHC Romania, copiii trec de la ingrijirea in institutii-mamut, in care nu beneficiaza de atentie si afectiune individuala, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viata apropiata de normalitate. Prin eforturile HHC Romania si ale partenerilor sai, peste 5.000 de copii au fost scosi din institutii; aproape 17.000 de copii salvati de la abandon si 600 de tineri institutionalizati sprijiniti pentru o viata independenta; 890 de copii primiti in regim de urgenta si peste 6.000 de membri de personal din sistemul de protectie a copilului au fost instruiti de HHC Romania. Organizatia activeaza si in prevenirea separarii copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru sustinerea familiilor, acolo unde riscul de abandon al copiilor este ridicat. Obiectivul HHC Romania este ca pana in 2020 sa fie eradicata institutionalizarea copiilor in tara noastra.

Puteti afla mai multe despre proiectele HHC Romania accesand pagina www.hhc.ro.
  



536 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by