newsletter rss
HotNews.ro

webRelease: Romania ruleaza autogaz cu peste 10% mai mult pe an


PDF Print
A | a
E-mail
de Silvia Popescu | Marţi, 21 iunie 2011, 17:18 webReleases | Energie

Syscom, sigla | Foto: webPR.ro
In Romania, piata de GPL, incluzand buteliile, autogazul si micul vrac, se situeaza ca volum la aproximativ 440.000 de tone comercializate anual.

Daca in 2009 buteliile detineau un procent majoritar de aproape jumatate din structura pietei de GPL, in 2010 autogazul a dominat piata detinand circa 45% din total si inregistrand o crestere de peste 10% fata de anul precedent. In 2010 au fost comercializate aproape 200.000 de tone de autogaz de la cele circa 1.200 skid-uri GPL auto care exista la noi in tara (potrivit Asociatiei Romane a Gazului Petrolier Lichefiat; sursa: revista Info GPL nr. 26). Cresterile au fost determinate in primul rand de pretul autogazului, situat la jumatate fata de pretul benzinei.

Romania pare sa se inscrie astfel in trendul european in privinta GPL-ului, care este intens promovat ca alternativa viabila la combustibilii conventionali, atat in mod direct prin legislatie, cat si prin intermediul producatorilor de autoturisme care furnizeaza masini dotate cu instalatii GPL inca din fabrica.

Odata cu extinderea utilizarii autogazului si dincolo de aspectul hotarator in luarea deciziei de a-l folosi, si anume reducerea costului pentru carburant, se vor extinde si diversifica totodata si masurile de siguranta in exploatarea la skid-urile GPL auto, astfel incat noile instalatii sa nu fie periclitate. Astfel trendul ascendent al pietei se reflecta si asupra furnizorilor de echipamente dedicate industriei de GPL.

"Este clar ca si in anii urmatori consumul de GPL va creste. Tocmai de aceea este important ca furnizorii sa-si extinda oferta, dar, in acelasi timp, sa ofere servicii in deplina siguranta, departe de riscul producerii de scurgeri de gaze sau explozii, care pot aparea atunci cand sistemele nu sunt verificate sau utilizate corespunzator.", este de parere Ion Andronache, presedintele companiei romanesti Syscom 18, unul dintre liderii nationali in sectorul automatizarilor industriale si furnizor de sisteme fiscale de masura pentru GPL.

Cererile extinse de GPL pe piata locala determina cresteri si in randul proiectelor adresate furnizorilor autohtoni de echipamente necesare implementarii sau controlului sistemelor si instalatiilor. "In ultimii 5 ani, am constatat o crestere reala pe piata locala de GPL, reflectata prin comenzile efectuate de noi. Unul dintre ultimele proiecte finalizate a fost sistemul de automatizare la depozitul ButanGas de la Contesti. Totodata din 2005 suntem reprezentantii in Romania ai grupului francez Siraga, care produce sisteme de imbuteliere GPL, de paletizare, echipamente de reparatii si intretinere.", declara dl. Andronache.

Despre rolul pe care GPL-ul il poate juca in sectorul auto si nu numai, lideri ai industriei si factori de decizie politici din Europa si din lume vor dezbate in cadrul Congresului anual al Asociatiei Europene GPL care se va desfasura anul acesta la Bucuresti, intre 22 si 24 iunie.

 Citeste mai multe despre     | 
  



536 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by