newsletter rss
HotNews.ro

webPR: Salvati Copiii are nevoie de ajutor in lupta pentru viata micutilor nascuti prematur


PDF Print
A | a
E-mail
de | Marţi, 20 decembrie 2016, 12:42 CSR

20 la suta impozit profit | Foto: webPR.ro
Romania se mentine pe primul loc in Uniunea Europeana privind mortalitatea infantila, cu o rata de 8 la 1000 de nou-nascuti vii, in 2015. Cei mai multi copii au murit din cauze prevenibile sau tratabile. Cu un sistem medical pregatit sa ii salveze, acesti copii ar fi supravietuit.  Erika a supravietuit. Salvati Copiii Romania a dotat, pana acum 67 de maternitati cu aparatura medicala performanta, asigurand astfel supravietuirea nou-nascutilor care au avut nevoie de interventie medicala urgenta.

Erika este unul dintre acei copii despre care stii sigur ca va face miracole toata viata ei. Poti sa juri ca va fi un om bun, ca ii va transforma in bine pe toti cei care o vor cunoaste, ca isi va lasa amprenta asupra lumii,intr-un fel sau altul. La 27 de saptamani a facut deja toate aceste lucruri: binele cu care a venit pe lume s-a transferat asupra tuturor celor care au cunoscut-o chiar atunci, la cele 850 de grame pe care le avea.

Desi prematura si cu sanse mici de viata, Erika si-a facut o intrare triumfala. Un trup firav, dar atat de ambitios, incat a reusit sa respire singur din primul moment, spre uimirea medicilor. Un miracol, asa pare. De fapt, Erika a stiut din prima clipa ca parintii ei au nevoie de ea si atunci ea trebuie sa respire, sa supravietuiasca.

Avea nevoie doar de un incubator, cat sa prinda puteri din ce in ce mai mari, in care sa stea la o temperatura constanta, ferita de bacteriile cu care inca nu era pregatita sa se masoare. Vreme de doua luni, Erika a stat la adapost in incubatorul din maternitate. A plecat din maternitate mai curajoasa, mai ambitioasa si, mai ales, schimband pentru totdeauna vietile celor din jurul ei: parinti si medici. Acum, nu mai e nicio indoiala ca Erika va deveni unul dintre acei oameni langa care fiecare ar vrea sa stea, cat sa se molipseasca de bine si de incredere.

De fapt, asa a fost inca dinainte de a se naste,  isi aminteste Amalia, mama ei. Era in luna a cincea de sarcina, cand a stiut pur si simplu, fara ecografie, ca bebelusul va fi o fetita, Erika. Asa a si fost. Desi toata sarcina a fost o lupta, iar Amalia a suferit chiar o operatie de rinichi, cele doua au reusit, ramanand impreuna, sa invinga. Si tot ce le-a fost necesar pentru a ramane impreuna mai departe a fost un incubator. Doar un incubator.

Sunt, insa, maternitati  in care fetitele ca Erika nu pot supravietui, pentru ca nu sunt dotate cu aparatura necesara unui act medical de calitate. Atat de brutal este adevarul: un incubator pastreaza copiii in viata, pana cand acestia devin suficient de puternici pentru a infrunta lumea si pentru a o face mai buna. Si odata cu ea, si noi devenim mai buni.

Pana acum, datorita investitiilor facute de Salvati Copiii Romania, in valoare de 8.700.000 lei, 24.000 de nou-nascuti au primit o sansa la viata, pentru ca au primit asistenta medicala adecvata.

Pentru ca viata unor copii care se lupta sa traiasca depinde de investitia pe care o facem in maternitati, Salvati Copiii Romania lanseaza un apel catre companiile din Romania de a directiona 20% din impozitul pe profit catre o cauza vitala: dotarea cu echipamente a maternitatilor si sectiilor de nou-nascuti din Romania. Persoanele juridice care doresc sa sprijine acest demers pot descarca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizatiei aici.

Trebuie mentionat faptul ca aceasta cheltuiala este deductibila, costurile pentru companii fiind zero. Suma directionata nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri si nu poate depasi 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar platile trebuie facute pana la 31 decembrie 2016.

  



741 vizualizari




WebPR

HotNews.ro
Despre noi:
Parteneri Media:
powered by
developed by